Cât din ceea ce vedem astăzi vine, de fapt, din trecut?

Ce spune fizica cuantică și ce ne poate învăța despre noi

Când privim un om, o situație sau chiar propria viață, vedem doar ceea ce există în prezent? Sau privim, fără să ne dăm seama, și prin ceea ce am trăit în trecut?

Pare o întrebare filosofică sau chiar spirituală.

Și totuși, fizica ne arată ceva fascinant: ceea ce vedem în această clipă nu este întotdeauna imaginea prezentului.

Uneori privim prezentul printr-o informație care vine din trecut.

Vedem realitatea așa cum este acum?

Când privim Luna, o vedem așa cum era cu aproximativ 1,3 secunde în urmă. Când privim Soarele, îl vedem așa cum era cu aproximativ 8 minute și 20 de secunde în urmă.

Iar când astronomii observă galaxii aflate la miliarde de ani-lumină distanță, văd lumină care a pornit spre noi cu miliarde de ani în urmă, nu văd ceea ce este azi acolo.

Cu alte cuvinte, privind foarte departe în Univers, privim și în trecut.

Ceea ce ajunge la ochii noștri astăzi este informația purtată de lumina care a plecat de acolo cândva.

Și aici apare pentru mine întrebarea cu adevărat interesantă:

Oare facem uneori același lucru și în propria viață?

Cât din ceea ce trăim azi trece prin filtrul unei informații vechi?

Așa cum atunci când privim departe în Univers, vedem imaginea unui trecut îndepărtat, la fel și în propria viață, uneori privim prezentul prin informații care vin din trecut.

Un copil poate învăța foarte devreme:

„Trebuie să fiu cuminte ca să fiu iubit.”

„Nu sunt suficient de bun.”

„Trebuie să am grijă de ceilalți.”

„Dacă spun ce simt, voi fi respins.”

„Nu mă pot baza pe nimeni.”

Anii trec.

Copilul devine adult. Oamenii din jurul lui sunt alții. Relațiile sunt altele. Contextul este altul.

Dar informația veche poate continua să influențeze felul în care interpretează ceea ce se întâmplă astăzi.

Poate că partenerul întârzie să răspundă la un mesaj, iar eu nu trăiesc doar cele două ore în care nu mi-a răspuns. Trăiesc și vechea teamă că voi fi abandonat.

Poate cineva mă critică, iar eu nu aud doar observația lui. Aud, fără să-mi dau seama, toate momentele în care am simțit că nu sunt suficient.

Poate cineva se îndepărtează, iar corpul meu reacționează ca și cum ar exista din nou un pericol pe care l-am cunoscut cândva.

Prezentul este aici. Dar uneori îl privim prin lumina trecutului.

Uneori, aceste informații nu țin doar de ceea ce ne amintim conștient. Putem repeta reacții, roluri și moduri de a relaționa fără să înțelegem imediat de unde vin. În constelațiile familiale, tocmai aceste tipare și dinamici care continuă să influențeze prezentul pot fi explorate dintr-o perspectivă diferită.

Reacționez la ceea ce este sau la ceea ce a fost?

Aici mi se pare că apare una dintre cele mai importante întrebări de autocunoaștere.

Nu dacă trecutul nostru ne-a influențat. Evident că experiențele noastre contribuie la felul în care învățăm să interpretăm lumea.

Întrebarea este:

Cât din reacția mea de astăzi aparține situației de astăzi și cât aparține unei experiențe mai vechi?

Uneori omul din fața mea chiar face ceva care mă rănește.

Alteori însă intensitatea reacției mele poate spune și o poveste mai veche.

Și chiar atunci când înțelegem conștient de unde vine un tipar, nu înseamnă neapărat că reușim imediat să îl schimbăm. A înțelege un tipar și a putea răspunde diferit atunci când el se activează nu sunt întotdeauna același lucru.

Aici putem începe să privim dincolo de explicația conștientă și să explorăm reacțiile automate, convingerile și tiparele care continuă să funcționeze fără să le alegem în mod deliberat. Este și una dintre direcțiile pe care le explorăm în lucrul prin constelații.

A începe să diferențiez ceea ce aparține prezentului de ceea ce vine din trecut nu înseamnă să-mi neg trecutul.

Înseamnă să încep să văd mai clar prezentul.

Ce ne arată fizica cuantică despre realitate?

Fizica cuantică studiază materia și energia la scară foarte mică: atomii și particulele subatomice, precum electronii.

La această scară apar fenomene care par să contrazică ceea ce ni se pare firesc în viața de zi cu zi.

Unul dintre ele este superpoziția cuantică.

Explicat foarte simplu, un sistem cuantic poate exista într-o stare care cuprinde simultan mai multe posibilități. Nu înseamnă că o particulă este pur și simplu „copiată” și pusă în două locuri, ci că starea ei poate include mai multe posibilități în același timp.

Aceste fenomene au fost observate experimental și ne arată cât de diferită poate fi realitatea la scară foarte mică față de lumea pe care o percepem în fiecare zi.

Faptul că realitatea poate arăta atât de diferit atunci când o privim la un alt nivel îmi amintește de ceva ce observăm și în noi: ceea ce înțelegem conștient nu explică întotdeauna toate reacțiile noastre.

Uneori, pentru a înțelege de ce repetăm un tipar, avem nevoie să privim și ceea ce se întâmplă dincolo de explicația pe care ne-o oferim conștient.

Poate că nu vedem întotdeauna doar ceea ce este

Comparația dintre lumina care vine din trecut și felul în care experiențele noastre trecute pot influența prezentul este o metaforă, nu o explicație fizică a minții.

Dar este o metaforă care ne poate ajuta să privim altfel propria poveste.

Poate că uneori privim un om și vedem și urmele altor oameni.

Poate privim o relație și simțim și ecoul altor relații.

Poate ne privim pe noi înșine și continuăm să vedem imaginea despre noi formată cu mulți ani în urmă.

Iar apropierea de Sine poate începe tocmai prin această diferențiere:

Ce este adevărat despre mine astăzi?

Ce aparține prezentului meu?

Și ce este o informație veche prin care încă privesc prezentul?

Trecutul nu trebuie șters și nici negat. Dar putem începe să observăm când ceea ce vedem astăzi este influențat de o realitate care a existat cândva și care poate nu mai descrie realitatea în care trăim acum.