Povești de fantastic coaching

Dezvoltarea emoțională a copiilor și părinților

Cercetările în neuroștiințe arată că programele minții subconștiente se formează prin experiențe și povești din primii ani de viață. Practic, gândurile și credințele înmagazinate în copilărie, crează în noi scheme de gândire ce ne conduc mai târziu viața și ne condiționează comportamentul fizic și psihic. Dar ce informații livrăm copiilor, în acești primi ani de viață, în care sunt asemenea unor bureți ce absorb totul?

Vă propun o carte cu care să pornim împreună în această aventură a poveștilor de fantastic coaching pentru copii, alegând o potecă abia întrezărită spre creativitate și o lume mai bună.

Am scris aceste povești cu gândul la diversele situații prin care trec zilnic copiii noștri la școală, abordate dintr-o perspectivă de coaching și dezvoltare personală.

De la comentarii răutăcioase, strigăte de descurajare, decizii nepotrivite sau resurse limitate, putem ajunge la iubire de sine, încredere în noi înșine, prietenie, empatie, responsabilitate și multe alte valori dezvoltate în rândul copiilor noștri.

Structura poveștilor

Fiecare poveste conține în partea de început situațiile prin care trec personajele, precum și valorile dezvoltate prin ascultarea sau lecturarea poveștilor.

Am căutat să aduc prin poveste metode imaginative de coaching pentru copii, din necesitatea practică de a pune bazele unei educații creative.

Să-i învățăm pe copii să gândească, într-o epocă a soluțiilor rapide și recompenselor imediate, cred că e o modalitate prețioasă să-i ajutăm să exploreze cine sunt, să-și descopere pasiunile, potențialul.

Cartea se regăsește pe rafturile librăriilor Cărturești, Libris, Diverta, Bookzone, Librărie.net, Emag, Librăria Delfin, Editura Universitară, Librăria Română, Librăria Online, Books Online, Editura Creator și conține 14 povești cu mesaje de impact, care odată ajunse în mintea copiilor, insuflă încredere, empatie, recunoștință și alte valori educaționale.

Ce spun cititorii

“Foarte interesante poveștile și de real ajutor pentru părinți! Nici nu știu cine era mai curios de fiecare poveste, eu sau copilul.

Au fost câteva, care și a doua zi îmi rămâneau în minte. De abia așteptăm următorul volum!”

— Tania Manciu Mămică, Galați

————————————

“De mult căutam povești în genul acesta, mi-a plăcut stilul curat și cald totodată. Fetița era așa liniștită după unele povești. Cel mai mult îmi plăcea când începea cu întrebările. Am și uitat că după un film sau o carte bună, vin întrebările.”

— Elena Buzea, Mămică


“Am terminat poveștile și pot spune că sunt MINUNATE! 😍😍 Multe finaluri m-au surprins și chiar m-au amuzat în același timp. Multe m-au emoționat.. au un mesaj atât de profund .. se vede că e pusă acolo o parte din sufletul autoarei.

Am făcut coaching cu d-na și de multe ori, citindu-le, aveam în minte vocea ei blândă și plină de iubire ☺️. Mă bucur mult că a avut această idee minunată de a scrie o astfel de carte … daaa, copiii au nevoie să li se contureze încă de mici în minte valorile și mai ales dorința de a lupta pentru ei înșiși, de a crede în ei înșiși.

Iar ideea cu desenele făcute chiar de copii, în loc de imagini clasice cu animăluțe, mie mi se pare o idee genială😍.”

— Andra Pencu, Profesor Învățământ Preșcolar, Craiova


“Fetița adoră poveștile acestea. Am urmat recomandarea de la cursul de coaching al d-nei Cristina Betterelli și m-am înregistrat pe telefon, citind poveștile cu intonație și pe voci. Și în fiecare seară adoarme ascultând câte o poveste spusă cu vocea mea sau a tatălui ei. Câștig pentru noi părinții... fără cuvinte. Mulțumim din suflet!”

— Tereza Moldovan Mămică, Oradea

————————————

“Copiii mei adoră povestea cu vânturile furioase, cred că le-am citit-o zilnic, toată săptămâna trecută.”

— Mariana Baboi, Bunică, Tulcea


Cartea m-a surprins plăcut, mai ales prin situațiile practice, pe care noi, părinții le întâlnim zilnic. Și de multe ori, poate nu știm cum să reacționăm altfel decât am văzut sau învățat și noi, la rândul nostru.”

— Mircea Bulboacă, Tătic, Iași

————————————

Poveștile sunt amuzante și sunt multe care, chiar te țin în priză până la final. Aseară, băiețelul meu nu mai vroia nimic până nu afla ce se întâmplă cu cangurul cu pete albastre. Chiar avem nevoie de mai multe astfel de cărți, de actualitate și pentru noi, părinții, dar și pentru copiii noștri. ”

— Carmen Dăncilă, Mămică, Alba Iulia


Poveștile sunt similare cu ceea ce întâlnim în viața reală. Ascultându-le, copiii își pot da seama cum să se descurce în anumite situații. Vor ști cum să-și asculte vocea interioară și să nu renunțe, precum broscuța cu urechi galbene. Sunt convinsă că fiecare poveste din cartea autoarei va fi de ajutor pentru copiii care le vor citi sau le vor asculta.”

— Mihaela Olaru, Mămică, Profesor, Craiova

————————————

“Wow! Foarte frumoase poveștile!

Fetița a fost foarte încântată să le asculte și să dezbatem împreună mesajele transmise în povești!” 🤗

— Dana Dan, Mămică, Florești


“Am citit poveștile și pot spune că mă simțeam chiar eu copilul, am fost captivată până la final. Fiind profesor în învățământul preșcolar și mămică totodată, inima mea de mamă si de educator înțelege foarte bine de ce mesajele transmise prin poveștile citite celor mici sunt importante.

Cu d-na Cristina am făcut cursuri de coaching și am mare încredere în modul cum a presărat numai învățături și gânduri bune, printre rânduri!

Vă îmbrățisez cu drag și felicitări pentru această carte! 🥰❤️”

— Estera Marogel, Mămică, Profesor Învățământ Preșcolar, Constanța

————————————


“Am făcut cursuri de coaching cu Cristina Betterelli și de abia așteptam cartea. Sunt câteva povești care ne-au mers la suflet mie și fetițelor. Se pare că până și prin povești, un profesionist îți poate da așa o poftă de viață. Încă o dată, mulțumesc!”

— Irina Mitrea, Mămică, Cluj-Napoca

————————————

“Pentru mine, e prima carte de povești interesantă atât pt părinți, cât și pt copii. Pentru cine vrea să cunoască stilul înainte să cumpere cartea, am văzut că cei de la libris.ro au pus pe pagina cărții prima poveste, dând click pe Răsfoiește.”

— George Iureș, Tătic, Timișoara

Previous
Previous

Cele 4 stiluri de atașament

Next
Next

Gândirea “out of the box”