Cele 4 stiluri de atașament: cum îți influențează relațiile de cuplu

Felul în care ne apropiem de ceilalți, câtă siguranță simțim într-o relație, cum reacționăm atunci când partenerul se îndepărtează sau cât de confortabil ne este să depindem emoțional de cineva sunt influențate și de ceea ce numim atașament.

Primele relații importante din viața noastră contribuie la formarea unor așteptări despre apropiere, siguranță și disponibilitatea celuilalt. Dar acestea nu reprezintă o sentință pentru relațiile noastre de mai târziu. Experiențele ulterioare și relațiile semnificative din viața adultă pot consolida sau modifica aceste tipare.

De aceea, înțelegerea propriului stil de atașament nu este despre a ne pune o etichetă, ci despre a observa ce se activează în noi atunci când iubim.

Ce sunt stilurile de atașament?

În limbajul popular vorbim frecvent despre patru stiluri de atașament: sigur, anxios, evitant și dezorganizat.

În cercetarea contemporană asupra atașamentului adult, lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Diferențele dintre oameni sunt adesea evaluate pe două dimensiuni principale: anxietatea de atașament și evitarea atașamentului.

Anxietatea se referă, printre altele, la teama că persoana iubită ne-ar putea respinge sau abandona și la nevoia accentuată de reasigurare. Evitarea este asociată mai degrabă cu disconfortul față de apropierea emoțională, vulnerabilitate sau dependența de celălalt.

Cele patru stiluri sunt însă o modalitate accesibilă de a înțelege diferite combinații ale acestor tendințe.

1. Stilul de atașament sigur

Dacă ai predominant un stil de atașament sigur, apropierea emoțională nu este percepută nici ca un pericol, nici ca o condiție fără de care nu poți funcționa.

Îți poți exprima nevoile și dorințele, dar poți rămâne atent și la nevoile partenerului. Poți căuta sprijin atunci când ai nevoie și, în același timp, poți tolera autonomia celuilalt.

Într-un conflict, emoțiile pot fi intense — atașamentul sigur nu înseamnă că nu te superi sau că nu te temi niciodată — însă există mai multă disponibilitate pentru comunicare, repararea relației și restabilirea apropierii.

Siguranța în atașament este asociată cu o mai mare încredere că persoanele apropiate pot fi disponibile și receptive atunci când avem nevoie de ele.

2. Stilul de atașament anxios

Pentru o persoană cu un stil predominant anxios, relația poate deveni o sursă importantă de îngrijorare.

„Oare mă mai iubește?”
„De ce nu mi-a răspuns?”
„Am făcut ceva greșit?”
„Dacă mă părăsește?”

Un gest de distanțare, un mesaj fără răspuns sau o schimbare în comportamentul partenerului pot primi o semnificație mult mai mare.

Persoana poate deveni foarte atentă la stările partenerului și la semnalele care ar putea indica respingere sau pierderea relației. Poate avea nevoie frecvent de confirmarea iubirii și poate consuma multă energie încercând să afle dacă relația este în siguranță.

Cercetarea asociază anxietatea de atașament cu teama de respingere și abandon și cu o preocupare crescută pentru disponibilitatea și apropierea partenerului.

Uneori, astfel de reacții au legătură cu experiențe relaționale timpurii în care disponibilitatea persoanei de îngrijire a fost percepută ca fiind inconsecventă. Dar relația dintre copilărie și atașamentul adult nu este una simplă și deterministă: experiențele de mai târziu contează și ele.

3. Stilul de atașament evitant

La polul aparent opus se află stilul de atașament evitant.

Aici, apropierea prea mare poate deveni inconfortabilă. Persoana poate pune un accent puternic pe independență și autonomie și îi poate fi mai dificil să își exprime vulnerabilitatea sau să ceară sprijin.

Când apare tensiunea într-o relație, tendința poate fi mai degrabă de retragere: „Am nevoie de spațiu”, „Prefer să rezolv singur”, „Nu vreau să discut acum”.

Acest lucru nu înseamnă că persoana evitantă nu iubește sau că nu poate avea o relație de durată. Înseamnă că apropierea și dependența emoțională pot activa un disconfort mai mare, iar distanțarea poate deveni o strategie de protecție.

În cercetarea atașamentului adult, evitarea este asociată cu disconfortul față de intimitate și dependență și cu tendința de a menține autosuficiența în locul căutării sprijinului partenerului.

4. Stilul de atașament dezorganizat

Există și situații în care persoana își dorește foarte mult apropierea, dar în același timp se teme de ea.

Acest tipar este descris adesea, în limbajul popular despre atașamentul adult, drept dezorganizat sau fearful-avoidant.

Poate apărea un joc dureros de apropiere și îndepărtare: „Vino aproape de mine” și, aproape simultan, „Nu te apropia prea mult”.

Persoana poate căuta intens conexiunea, dar atunci când aceasta apare să devină neliniștită, să se retragă sau să se teamă că va fi rănită.

Din perspectiva modelelor dimensionale ale atașamentului adult, această combinație poate fi înțeleasă prin niveluri ridicate atât de anxietate, cât și de evitare.

Și aici este important să evităm explicațiile simpliste. Nu putem privi comportamentul unui adult și concluziona automat ce a făcut sau nu a făcut mama lui în copilărie. Istoria atașamentului este influențată de mai multe relații și experiențe de-a lungul vieții.

De ce ne comportăm diferit tocmai în relațiile apropiate?

Poți fi foarte sigur pe tine profesional și, în același timp, extrem de vulnerabil într-o relație de iubire.

Poți lua decizii importante fără teamă, dar să intri în panică atunci când partenerul se îndepărtează.

Sau poți fi o persoană caldă și sociabilă, dar să simți nevoia să fugi atunci când cineva ajunge prea aproape emoțional.

Nu este neapărat o contradicție.

Relațiile apropiate activează nevoia noastră de conexiune și siguranță, iar tocmai în aceste momente pot deveni mai vizibile tiparele de atașament. Cercetarea arată că anxietatea și evitarea sunt asociate cu modalități diferite de reglare a emoțiilor și de răspuns la stres în relațiile romantice.

Dacă vrei să aprofundezi această parte, poți citi și „Echilibrul emoțional: cum înveți să-ți reglezi emoțiile fără să le reprimi”.

Se poate schimba stilul de atașament?

Da.

Atașamentul prezintă o anumită stabilitate, dar nu este complet fix. Cercetările arată că oamenii pot experimenta schimbări ale sentimentului de siguranță în relație, iar relațiile apropiate și experiențele ulterioare pot contribui la modificarea acestor modele.

Și poate că aceasta este partea cea mai importantă.

Scopul nu este să afli „ce stil sunt?” și să transformi răspunsul într-o nouă etichetă.

Mai util este să începi să observi:

Ce se întâmplă cu mine când celălalt se îndepărtează?
Ce fac atunci când mi-e teamă că voi fi respins?
Îmi este ușor să cer ceea ce am nevoie sau aștept ca partenerul să ghicească?
Caut apropierea sau mă retrag tocmai atunci când relația devine mai profundă?

Acolo începe explorarea.

În Constelația Sinelui™, una dintre direcțiile pe care le explorăm este tocmai legătura dintre experiențele relaționale timpurii și tiparele care continuă să apară în relațiile adulte.

Dacă observi că în relațiile tale se repetă teama de abandon, nevoia permanentă de confirmare, dificultatea de a avea încredere sau tendința de a te retrage atunci când celălalt se apropie, am creat masterclassul „Relația de iubire și rănile copilăriei” pentru a explora mai profund aceste legături dintre copilărie, atașament și relațiile de cuplu.

Nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat în trecut. Dar putem începe să observăm ce continuăm să facem astăzi ca răspuns la el.