De ce nu e suficient să înțelegi un tipar ca să îl și schimbi?

„Știu că fac asta. Știu și de unde vine. Și totuși, când se întâmplă din nou, reacționez exact la fel.”

Poate ți-ai spus și tu asta.

Poate ai înțeles deja că teama de a fi părăsit are legătură cu experiențele tale din trecut. Poate știi de ce simți nevoia să demonstrezi că ești suficient de bun sau de ce îți este atât de greu să spui „nu”. Poate chiar îți dai seama, în timp ce se întâmplă, că ai intrat din nou într-un scenariu pe care îl cunoști foarte bine.

Și totuși, îl repeți.

Atunci apare o întrebare firească:

Dacă am înțeles de unde vine un tipar, de ce nu reușesc pur și simplu să îl schimb?

Pentru că înțelegerea unui tipar și schimbarea lui nu sunt întotdeauna același lucru.

Ce este, de fapt, un tipar relațional?

Un tipar relațional nu înseamnă neapărat că alegem de fiecare dată același tip de om sau că toate relațiile noastre seamănă între ele.

Uneori, oamenii și situațiile sunt foarte diferite, dar felul în care ajungem noi să ne simțim este surprinzător de asemănător.

Poate într-o relație de cuplu simți că trebuie să faci multe pentru a fi iubit. La serviciu, simți că trebuie să muncești peste măsură pentru a demonstra că ești suficient de bun. Iar în relația cu un părinte încă aștepți o apreciere care pare că nu vine niciodată.

Contextele sunt diferite. Oamenii sunt diferiți. Dar ceva se repetă: sentimentul că nu ești suficient, teama că vei fi respins, nevoia de a fi ales sau senzația că trebuie să lupți pentru a fi văzut.

Uneori, tiparul nu se vede atât în ceea ce ni se întâmplă, cât în locul interior în care ajungem de fiecare dată.

„Știu de unde vine” nu înseamnă neapărat „am schimbat”

Poate știi că îți este teamă să nu fii abandonat.

Dar ce se întâmplă în tine atunci când cineva important nu îți răspunde?

Poate știi că ai nevoie de validare.

Dar ce simți atunci când cineva nu îți recunoaște efortul sau apreciază pe altcineva în locul tău?

Poate știi că ai tendința să te sacrifici pentru ceilalți.

Dar ce se întâmplă în tine atunci când spui „nu”?

Aici apare diferența dintre a putea explica un tipar și a observa ce se întâmplă în noi atunci când acel tipar se activează.

Putem înțelege foarte bine că o reacție este disproporționată față de ceea ce se întâmplă în prezent și totuși să o simțim la fel de intens atunci când ceva o declanșează.

Conștientizarea este importantă. Dar, pentru mine, este doar începutul procesului, nu finalul lui.

În ce condiții am învățat să reacționez așa?

În lucrul meu cu constelațiile familiale, mă interesează adesea tocmai diferența dintre ceea ce omul a înțeles conștient despre el și ceea ce continuă să funcționeze fără să își dea seama.

De aceea, uneori, în loc să ne întrebăm:

„Cum fac să nu mai reacționez așa?”

poate fi mai util să ne întrebăm:

„În ce condiții a învățat o parte din mine să reacționeze așa?”

Unele dintre lucrurile pe care le învățăm despre apropiere, siguranță, acceptare sau respingere apar foarte devreme, în relațiile pe care le trăim.

Poate ai învățat să fii foarte atent la starea celuilalt. Poate ai învățat să nu ceri, pentru că ai simțit că nevoile tale îi împovărează pe ceilalți. Poate ai devenit foarte performant pentru că aprecierea venea mai ușor atunci când reușeai.

Cercetările longitudinale asupra atașamentului arată că experiențele relaționale timpurii pot avea ecouri în felul în care gândim, simțim și ne comportăm mai târziu în relațiile apropiate.

Asta nu înseamnă că experiențele din copilărie ne stabilesc destinul sau că fiecare reacție pe care o avem ca adulți trebuie explicată prin trecut.

Dar uneori, în loc să ne luptăm imediat cu o reacție, poate fi mai util să devenim curioși în legătură cu ea.

Ce încearcă să-mi spună?

În ce condiții a apărut?

Și, poate cea mai importantă întrebare:

„Mai am nevoie astăzi să reacționez în același fel?”

Un exercițiu: urmărește emoția, nu doar povestea

Gândește-te la o situație care pare să se repete în viața ta.

Poate fi într-o relație de cuplu, dar nu neapărat. Poate apărea în relația cu un părinte, un prieten, un coleg sau un șef.

Alege un moment concret în care ai avut o reacție puternică.

Pentru câteva clipe, lasă deoparte întrebarea:

„De ce a făcut celălalt asta?”

și întreabă-te:

„Cum m-am simțit eu în acel moment?”

Neauzit? Neînțeles? Respins? Dat la o parte? Nevăzut? Insuficient de bun?

Apoi întreabă-te:

„Unde mai cunosc această senzație?”

„În ce alt context mă simt la fel?”

Nu încerca să găsești cu orice preț o explicație și nici să construiești o legătură cu copilăria dacă ea nu apare.

Doar observă.

Poate îți vine în minte o altă relație. Poate o situație foarte veche. Poate nu apare nimic deocamdată.

Uneori, înainte să putem schimba un tipar, avem nevoie să înțelegem mai bine ce anume se repetă pentru noi.

Când începe, de fapt, schimbarea?

Pentru mine, schimbarea nu începe neapărat în momentul în care putem explica perfect de unde vine un tipar.

Începe atunci când ceea ce am înțeles despre trecutul nostru ne oferă și posibilitatea de a răspunde diferit.

Poate începi să observi ceea ce simți înainte de a reacționa automat și îți dai seama că, de data aceasta, poți alege să faci altfel.

Poate te observi spunând „nu” fără să simți că trebuie să oferi zece explicații.

Poate cineva se îndepărtează și nu mai simți imediat că trebuie să alergi după el.

Asta nu înseamnă că trecutul dispare. Doar că nu mai trebuie să decidă de fiecare dată cum reacționăm în prezent.

Dacă vrei să mergi mai departe în explorarea acestor tipare, în cartea „Sinele tău ascuns” am adunat în 11 pași procesul prin care poți începe să înțelegi ce se află în spatele reacțiilor și tiparelor care se repetă în viața ta și să descoperi cine ești dincolo de tot ce ai învățat că trebuie să fii.

Iar prin metoda pe care am creat-o Constelația Sinelui / Self Constellation® explorez, dintr-o perspectivă sistemică și experiențială, aceste tipare și legătura lor cu istoria noastră personală și familială, pentru a înțelege mai profund locul interior din care continuăm să reacționăm și să facem alegeri.