Oaia neagră” a familiei: când alegi să nu mai repeți tiparele familiale

Persoană separată de grup – oaia neagră a familiei și tiparele familiale

Câți dintre noi nu ne-am auzit părinții povestind despre greutățile și suferințele bunicilor, pentru ca apoi să observăm că și viața lor a fost, într-un fel sau altul, grea?

Și câți nu am auzit apoi poveștile bunicilor despre părinții și bunicii lor?

„Viața e grea.”
„Nu am venit pe lumea asta să fim fericiți.”
„Așa a fost întotdeauna în familia noastră.”

Uneori, anumite credințe, comportamente și moduri de a trăi par să se repete de la o generație la alta.

Dar ce se întâmplă atunci când cineva decide să facă lucrurile diferit?

Ce înseamnă să fii „oaia neagră” a familiei?

Poate ești persoana care a ales o altă profesie decât se aștepta familia.

Poate ai ieșit dintr-o relație pe care generațiile dinaintea ta ar fi continuat-o indiferent de cost.

Poate ai început să spui „nu”, să pui limite sau să vorbești despre lucruri despre care în familia ta nu se vorbea.

Sau poate, pur și simplu, ai ales să trăiești altfel.

Și tocmai pentru că faci lucrurile diferit, este posibil să fii perceput drept „oaia neagră” a familiei: cel care nu se conformează, pune întrebări sau refuză să urmeze drumul cunoscut.

Când începi să vezi tiparele familiei

A face lucrurile diferit nu înseamnă că tot ceea ce vine din familia ta este greșit.

Familia ne poate transmite valori, resurse, modele de apropiere și sentimentul de apartenență. Dar putem prelua și credințe, frici sau moduri de relaționare pe care ajungem să le repetăm fără să ne dăm seama.

Schimbarea poate începe în momentul în care ajungi să faci diferența între:

„Asta este ceea ce am învățat în familia mea” și „Asta este ceea ce aleg eu pentru viața mea.”

Dintr-o perspectivă sistemică, tocmai aceste repetiții și dinamici familiale pot fi explorate prin constelații familiale. Dacă vrei să înțelegi mai întâi cum funcționează această metodă, poți citi și articolul „Ce sunt constelațiile familiale și cum funcționează?”.

Nu trebuie să respingi familia pentru a alege alt drum

A fi „oaia neagră” poate însemna tocmai să ai curajul de a pune sub semnul întrebării ceea ce în familia ta a fost considerat întotdeauna firesc și de a alege să faci lucrurile diferit.

Nu trebuie să respingi familia sau tot ceea ce ai primit de la ea. Poți aparține familiei tale și, în același timp, să alegi să nu continui toate tiparele ei.

Poate că schimbarea începe cu o întrebare suficient de sinceră:

„Ce păstrez din ceea ce am primit și ce aleg să fac diferit de aici înainte?”

Dacă recunoști în viața ta tipare familiale care se repetă și vrei să le înțelegi mai profund, te invit să descoperi metoda pe care am creat-o, Constelația Sinelui / Self Constellation®, prin care explorez, dintr-o perspectivă sistemică și experiențială, relația dintre povestea personală, sistemul familial și tiparele pe care le trăim astăzi.

Cristina Betterelli

DESPRE AUTOR

Cristina Betterelli este creatoarea metodei internaționale Constelația Sinelui / Self Constellation® și facilitator internațional în constelații familiale, cu formare în coaching și programare neurolingvistică. Este autoarea cărții „Sinele tău ascuns” și lucrează individual și cu grupuri, în România și internațional.

https://www.constelatiasinelui.ro
Previous
Previous

Ce sunt constelațiile familiale și cum funcționează?

Next
Next

Ne căutăm sensul vieții