Daniel Goleman începe cartea Inteligența socială cu o întâmplare petrecută în Irak, în 2003.
Un grup de soldați americani s-a apropiat de o moschee pentru a lua legătura cu liderul religios al comunității. Oamenii din jur au interpretat însă prezența lor ca pe o amenințare, iar situația a devenit rapid tensionată.
Comandantul soldaților, locotenent-colonelul Christopher Hughes, a făcut atunci ceva neașteptat.
Le-a cerut soldaților să îngenuncheze, să îndrepte armele spre pământ și să zâmbească.
Atmosfera s-a schimbat. Mulți dintre oamenii din mulțime au început să zâmbească la rândul lor, iar soldații s-au retras încet.
Mi se pare un exemplu extraordinar de simplu pentru ceea ce numim inteligență socială.
Hughes nu avea timp să țină un discurs și nici să explice intențiile soldaților. A trebuit să observe foarte repede ce se întâmplă în jurul lui, să înțeleagă cum era percepută situația și să aleagă un comportament care să transmită altceva decât amenințare.
În viața noastră de zi cu zi, situațiile sunt, din fericire, mult mai puțin dramatice.
Dar mecanismul ne este familiar.
Intrăm într-o încăpere și simțim că ceva este încordat.
Observăm că persoana cu care vorbim s-a retras din conversație, deși spune că „nu are nimic”.
Ne dăm seama că acum nu este momentul potrivit să insistăm.
Sau simțim că omul din fața noastră are nevoie să fie ascultat, nu să primească încă un sfat.
Asta înseamnă, în esență, să putem observa și înțelege mai bine lumea socială în care ne aflăm și să ne adaptăm comportamentul la ceea ce se întâmplă între noi și ceilalți.
Dar cum recunoaștem inteligența socială?
Poate ne imaginăm că oamenii cu inteligență socială sunt cei care vorbesc ușor cu oricine, sunt carismatici sau se simt confortabil în orice grup.
Nu neapărat.
Poți fi o persoană foarte sociabilă și să nu fii întotdeauna atentă la ceea ce transmite celălalt.
Și poți fi mai degrabă introvertit și, în același timp, să observi extraordinar de bine oamenii.
Inteligența socială nu înseamnă doar să vorbești bine.
Înseamnă și să știi să asculți.
Ascultarea cu intenția de a înțelege
Una dintre abilitățile pe care le consider esențiale este ascultarea.
De multe ori nu ascultăm ca să înțelegem.
Ascultăm ca să răspundem.
În timp ce celălalt vorbește, noi pregătim deja replica, soluția, exemplul nostru sau sfatul pe care urmează să i-l dăm.
Dar lucrurile se schimbă atunci când intrăm într-o conversație cu adevărat curioși.
Cum vede omul acesta situația?
Ce încearcă să-mi spună?
Ce este important pentru el?
Îmi place foarte mult să pornesc de la ideea că el este expert în viața lui.
Eu pot avea experiența mea, perspectiva mea și soluțiile care au funcționat pentru mine. Dar acestea mi se potrivesc în primul rând mie, pentru că eu sunt expertă în viața mea.
A asculta cu adevărat înseamnă uneori să renunțăm pentru câteva minute la nevoia de a fi noi cei care știm răspunsul.
Să înțelegi nu înseamnă să fii de acord
O altă abilitate importantă este capacitatea de a asculta o perspectivă diferită fără să simțim imediat nevoia să o combatem.
Asta nu înseamnă să fim de acord cu orice.
Și nici să renunțăm la propriile limite sau valori.
Putem să spunem:
„Înțeleg de ce vezi lucrurile așa.”
fără ca asta să însemne:
„Cred și eu același lucru.”
Mi se pare una dintre diferențele importante în relațiile dintre oameni.
Atunci când scopul conversației devine să demonstrăm că noi avem dreptate și celălalt greșește, curiozitatea dispare foarte repede.
Când încercăm însă să înțelegem cum a ajuns celălalt să vadă lumea în felul în care o vede, conversația se schimbă.
Abilitățile conversaționale se pot învăța
Am lăsat intenționat la final abilitățile conversaționale, poate și pentru că îmi place să demontez mituri.
Mult timp putem avea impresia că există oameni care pur și simplu „știu să vorbească”.
Ori ai darul acesta, ori îl vezi la alții.
Dar multe dintre lucrurile care fac o conversație plăcută pot fi exersate.
Să fim atenți.
Să punem întrebări.
Să nu întrerupem.
Să observăm când celălalt vrea să vorbească și când are nevoie de spațiu.
Să fim sinceri fără să fim agresivi.
Să ne exprimăm dezacordul fără să transformăm conversația într-o luptă.
Iar atunci când apar diferențe sau conflicte, felul în care formulăm ceea ce simțim și ceea ce avem nevoie poate schimba complet conversația. Despre asta am scris mai mult în articolul „Comunicarea nonviolentă: cum să gestionezi conflictele în relații”.
Să observăm nu numai ceea ce vrem noi să spunem, ci și ceea ce se întâmplă între noi și omul din fața noastră.
Par lucruri mici.
Dar tocmai lucrurile acestea mici construiesc, conversație după conversație, felul în care ne raportăm unii la ceilalți.
Cum ne dezvoltăm inteligența socială?
Poate că putem începe foarte simplu.
La următoarea conversație importantă, înainte să răspunzi, întreabă-te:
Am înțeles cu adevărat ce încearcă omul acesta să-mi spună?
Ascult sau doar aștept să-mi vină rândul să vorbesc?
Încerc să-l înțeleg sau încerc să-i demonstrez ceva?
Ce transmite dincolo de cuvinte?
Și ce transmit eu, dincolo de cuvintele mele?
Inteligența socială nu înseamnă să învățăm tehnici prin care să-i determinăm pe ceilalți să reacționeze așa cum vrem noi.
Pentru mine, înseamnă aproape contrariul:
să fim suficient de atenți la omul din fața noastră încât să nu uităm că și el vede lumea dintr-un loc care are propria lui poveste.
Iar uneori, exact de aici începe o conversație cu adevărat bună.
