Cât de bine te cunoști, de fapt? Despre tiparele care funcționează pe „pilot automat”

Călătoria spre Sine

Ai avut vreodată senzația că știi foarte bine ce ai vrea să faci și, cu toate acestea, când ajungi în situația respectivă, reacționezi exact invers?

Să presupunem că mâine trebuie să vorbești în fața colegilor.

Îți spui: „Nu vreau să tremur. Nu vreau să mă fac de râs.”

Și cu cât încerci mai tare să nu te gândești la posibilitatea de a tremura, cu atât imaginea aceea pare să-ți ocupe mai mult mintea.

Nu pentru că subconștientul ar elimina cuvântul „nu” și ar transforma propoziția în „vreau să tremur”. Creierul nostru poate procesa negațiile.

Dar atunci când încercăm insistent să îndepărtăm un gând sau o teamă, uneori obținem exact efectul pe care încercam să-l evităm: devenim și mai atenți la acel gând.

Și uite așa, în ziua prezentării, corpul reacționează înainte să apucăm să-i explicăm logic că nu există niciun pericol.

Poate îți sună familiar.

Cât din ceea ce facem este cu adevărat conștient?

O mare parte dintre procesele creierului se desfășoară fără să ajungem să le conștientizăm.

Percepem, comparăm, anticipăm, recunoaștem tipare și declanșăm răspunsuri automate fără să putem descrie fiecare etapă prin care creierul nostru a ajuns acolo.

Asta nu înseamnă însă că există o împărțire exactă de 5% minte conștientă și 95% minte subconștientă.

Creierul este mult mai complex de atât.

Și poate că întrebarea interesantă nu este ce procent din mintea noastră este subconștient, ci:

Cât de multe dintre reacțiile noastre sunt influențate de procese pe care nu le observăm în momentul în care se produc?

De ce ne atrage uneori cineva care nu corespunde deloc „listei” noastre?

Poate ți s-a întâmplat să cunoști o persoană și să simți o atracție puternică, deși, dacă ai lua frumos lista criteriilor tale și ai începe să bifezi, persoana respectivă n-ar obține nici măcar punctajul minim de trecere.

Sau invers.

Cunoști pe cineva care pare perfect „pe hârtie”, dar ceva în tine spune nu.

Și începe lupta:

„Știu că nu este ceea ce caut.”

Dar:

„Nu înțeleg de ce mă atrage atât de mult.”

Asta nu înseamnă că subconștientul a câștigat o luptă de 95 la 5 cu mintea conștientă.

Înseamnă că alegerile noastre sunt influențate de mult mai multe lucruri decât lista pe care o putem formula conștient: experiențe anterioare, familiaritate, emoții, așteptări, asocieri, recompense, context și tipare învățate.

Și tocmai de aceea uneori nu ne înțelegem propriile alegeri.

Cine ia decizia: noi sau „pilotul automat”?

Creierul folosește permanent experiențele anterioare pentru a interpreta ceea ce se întâmplă acum.

Și e foarte bine că o face.

Imaginează-ți că de fiecare dată când te urci la volan ar trebui să gândești conștient fiecare mișcare:

„Acum ridic piciorul.”

„Acum apăs pedala.”

„Acum verific oglinda.”

„Acum întorc volanul.”

La început chiar facem asta.

După suficientă practică, multe dintre aceste acțiuni devin automate.

Creierul învață.

Automatizarea ne economisește timp și resurse și ne permite să ne concentrăm atenția asupra altor lucruri.

Problema apare atunci când nu doar deprinderile utile devin automate, ci și anumite reacții care nu ne mai ajută.

Poate ai învățat să eviți conflictul.

Să taci când cineva ridică tonul.

Să te retragi când simți că ai putea fi respins.

Să muncești și mai mult când simți că nu ești suficient de bun.

Să încerci să-i mulțumești pe ceilalți înainte să te întrebi ce vrei tu.

Atunci „pilotul automat” începe să devină interesant.

Pentru că reacția care cândva a avut un sens poate continua să apară chiar și atunci când situația s-a schimbat.

Ce legătură are copilăria?

Experiențele din copilărie contribuie la felul în care învățăm să interpretăm lumea, relațiile și propriile noastre reacții.

Dar nu suntem simple înregistrări ale lucrurilor pe care ni le-au spus părinții.

Copilul observă.

Interpretează.

Învață din ceea ce i se spune, dar și din ceea ce vede și trăiește.

Și uneori anumite mesaje se repetă suficient de mult încât ajung să ni se pară pur și simplu adevăruri despre viață.

Poate ai crescut auzind:

„Stai în banca ta, că e mai bine.”

„Capul plecat sabia nu-l taie.”

„Nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma.”

Mai târziu, nimeni nu trebuie să-ți mai spună aceste lucruri.

Poate ai ajuns să ți le spui singur.

Și atunci devine interesant să te întrebi:

Este aceasta realitatea sau este o concluzie pe care am învățat-o cândva despre realitate?

Cât de bine te cunoști, de fapt?

Autocunoașterea nu înseamnă doar să știi ce muzică îți place, ce îți dorești de la viață sau care sunt calitățile și defectele tale.

Înseamnă și să începi să observi:

Ce mă activează?

Ce fac aproape automat în anumite situații?

Ce tip de oameni aleg?

Ce evit în mod repetat?

Ce cred despre mine fără să-mi mai amintesc când am început să cred asta?

Ce reacție repet, deși știu că nu mă mai ajută?

Aici începe, pentru mine, adevărata călătorie spre Sine.

Nu în încercarea de a elimina sau de a „învinge” subconștientul, ci în capacitatea de a observa mai bine ceea ce până atunci funcționa automat.

Pentru că în momentul în care începem să vedem un tipar, apare ceva ce înainte aveam mult mai puțin:

posibilitatea de a alege.

Această explorare a tiparelor care funcționează în afara conștientizării este și una dintre direcțiile pe care lucrez în metoda Constelația Sinelui™: să observăm ceea ce repetăm automat, să înțelegem de unde vine și să descoperim ce putem alege diferit astăzi.