Neuroplasticitatea: cum profesia și experiențele repetate ne modelează creierul

Poate ai observat și tu că oamenii care practică aceeași profesie ani de zile ajung uneori să aibă nu doar un limbaj asemănător, ci și un anumit mod de a privi lumea.

Spunem adesea, în glumă, că este „deformare profesională”.

Un avocat poate observa imediat implicațiile unei formulări pe care altcineva nici nu le-ar remarca. Un muzician aude diferențe pe care o ureche neantrenată le pierde. Un om care lucrează permanent cu cifre poate începe să privească spontan situațiile prin riscuri, probabilități și rezultate.

Dar cât din toate acestea este doar obișnuință și cât ajunge, efectiv, să se reflecte în creier?

Aici apare unul dintre cele mai fascinante concepte din neuroștiințe: neuroplasticitatea.

Ce este neuroplasticitatea?

Neuroplasticitatea este capacitatea creierului de a se adapta și reorganiza ca răspuns la experiență, învățare și antrenament.

Creierul nostru nu este o structură care se formează în copilărie și apoi rămâne neschimbată pentru tot restul vieții.

Atunci când învățăm și repetăm anumite activități, rețelele neuronale implicate în acele activități se pot modifica. Unele conexiuni se consolidează, altele se slăbesc, iar modul în care anumite regiuni ale creierului funcționează împreună se poate schimba.

Cu alte cuvinte, ceea ce facem în mod repetat contează.

Iar dacă ne gândim câte ore din viață petrecem practicându-ne profesia, apare o întrebare interesantă:

Ne poate modela profesia creierul?

Ce au descoperit cercetătorii la taximetriștii londonezi

Unul dintre cele mai cunoscute exemple vine de la taximetriștii din Londra.

Pentru a putea practica această profesie, taximetriștii londonezi trebuiau să învețe o cantitate impresionantă de informații despre străzi, trasee și repere și să navigheze într-un oraș extrem de complex.

Ceea ce s-a descoperit atunci e foarte interesant. Cercetătorii chiar au descoperit diferențe în hipocamp — o regiune importantă pentru memorie și orientarea spațială — între taximetriști și persoanele din grupurile de comparație.

Mai interesant, anumite diferențe erau asociate și cu numărul de ani petrecuți practicând această meserie.

Asta nu înseamnă că orice profesie „mărește” o anumită parte a creierului și nici că profesia este singura explicație pentru diferențele dintre oameni.

Dar ne oferă un exemplu extraordinar despre felul în care experiența repetată și specializarea pot fi asociate cu adaptări ale creierului.

Muzicienii ne oferă un alt exemplu

Gândește-te la ceea ce presupune să cânți ani întregi la un instrument.

Trebuie să coordonezi mișcări foarte precise, să procesezi sunete, să citești partituri, să memorezi, să anticipezi și să corectezi aproape instantaneu ceea ce faci.

Studiile asupra muzicienilor au identificat diferențe structurale și funcționale în regiuni implicate în procesarea auditivă, controlul motor și alte abilități exersate intens.

Iar unele cercetări sugerează că durata practicii este asociată cu anumite astfel de modificări.

Din nou, nu putem reduce omul la profesia lui.

Dar putem spune ceva mult mai interesant:

creierul se adaptează la ceea ce îi cerem să facă în mod repetat.

Profesia nu ne schimbă doar pentru că „mergem la serviciu”

Cred că aici este o diferență importantă.

Nu simplul fapt că pe cartea noastră de vizită scrie avocat, profesor, medic, muzician sau contabil ne modifică creierul.

Contează ce facem în mod repetat.

La ce suntem atenți.

Ce probleme rezolvăm.

Ce abilități exersăm.

Ce informații trebuie să observăm.

Ce decizii luăm din nou și din nou.

Un profesionist nu devine mai bun doar pentru că trec anii, ci pentru că anumite procese sunt repetate de sute și mii de ori.

Iar prin neuroplasticitate, creierul se adaptează experienței.

Și nu doar profesia ne modelează

Aici mi se pare că lucrurile devin și mai interesante.

Pentru că nu petrecem întreaga viață la serviciu.

Creierul nostru răspunde și la experiențele din afara profesiei: la ceea ce învățăm, la activitățile pe care le practicăm, la mediile în care ne petrecem timpul și la comportamentele pe care le repetăm.

Asta înseamnă că neuroplasticitatea nu este doar o poveste despre profesie.

Este și o poveste despre repetiție.

Despre ceea ce exersăm suficient de mult încât să devină familiar.

Și atunci întrebarea poate fi mai interesantă decât „Ce profesie am?”:

Ce anume repet atât de des încât am devenit foarte bun la acel lucru?

Să observ problemele?

Să caut soluții?

Să mă îngrijorez?

Să evit?

Să analizez?

Să ascult?

Să mă adaptez?

Pentru că repetăm nu numai abilități profesionale. Repetăm și moduri de a reacționa.

Neuroplasticitatea nu înseamnă că putem deveni orice doar gândindu-ne la asta

Uneori termenul de neuroplasticitate este folosit ca și cum creierul ar putea fi „reprogramat” foarte simplu, dacă gândim suficient de pozitiv sau repetăm câteva afirmații.

Lucrurile sunt mai complexe.

Plasticitatea creierului este un proces biologic real, dar schimbarea depinde de tipul experienței, de intensitatea și durata practicii, de vârstă și de numeroși alți factori.

Pentru mine, partea frumoasă a ideii de neuroplasticitate nu este promisiunea că ne putem transforma instantaneu.

Este exact opusul:

faptul că nu suntem complet imobili.

Experiența contează.

Învățarea contează.

Repetiția contează.

Ce repetăm ne poate deveni familiar

Poate că merită, din când în când, să ne uităm nu numai la ceea ce vrem să schimbăm, ci și la ceea ce exersăm deja în fiecare zi.

Pentru că unele dintre lucrurile pe care le facem atât de des devin atât de familiare, încât nici nu le mai observăm.

Iar uneori exact aici începe autocunoașterea: când începem să vedem ceea ce până atunci făceam pe „pilot automat”.

Despre felul în care reacțiile și tiparele pot ajunge să funcționeze automat am scris mai mult și în „Cât de bine te cunoști, de fapt? Despre tiparele care funcționează pe «pilot automat»”.

Poate că întrebarea cu care merită să rămânem nu este doar:

„Cum m-a schimbat profesia mea?”

Ci și:

„Ce repet în fiecare zi și ce anume antrenez, fără să-mi dau seama?”

Pentru că profesia este doar una dintre experiențele care ne modelează.

Iar creierul nostru continuă să învețe din ceea ce facem.